Divorț

Avocat Mariana Stan

Descriere

Prezentarea generală a noțiunii de divorț

Divorțul este mijlocul juridic prin care se pune capăt unei casătorii pe cale judecatorească sau administrativă. Acesta poate avea loc prin acordul ambilor soți, la cererea unuia dintre soți, dar și atunci când datorită unor motive temeinice raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Acțiunea de divorț poate fi solicitată, potrivit legislației române, și la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel putin 2 ani, sau la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. Dacă există copii minori, iar dacă soții se înțeleg, aceștia se pot adresa pentru un divorț prin acord instanței de judecată de la locul ultimei locuinte comune a sotilor, care va decide și cu privire la exercitarea autorității părintești cu privire la copiii minori rezultati din căsătorie, precum și stabilirea locuintei acestor copii.

În cadrul divorțului va fi stabilit dreptul părintelui separat de a păstra legătura cu copiii, dar și obligația părintelui separat de a plăti o pensie de intreținere pentru copii. De asemenea, se va stabili și numele de familie care va fi purtat de către fiecare soț după divorț.

În situația în care soții nu se înțeleg cu privire la divorț sau cu privire la unele aspecte legate de minori, aceștia vor putea divorța doar pe cale judiciară, în fața unui judecător, care va stabili cărui soț îi aparține culpa pentru divorț, sau dacă există culpa comună în privința desfacerii căsătoriei. Uneori, odată cu divorțul, soțul vinovat de divorț poate fi obligat la plata unor daune morale sau materiale ori a unei rente viagere în favoarea celuilalt soț.

Cererea de divorț poate fi adresată instanțelor din țara în care locuiesc soții, în spațiul Uniunii Europene, țara în care aceștia au locuit împreună ultima dată, în situația în care unul dintre soți mai locuiește acolo, sau în țara în care locuiește unul dintre soți, dacă cererea se înaintează de comun acord, dar și în țara în care locuiește soțul dumneavoastră, țara în care locuiți dumneavoastră, în situația în care ați locuit acolo cel puțin 6 luni înainte de a depune cererea de divorț sau dacă sunteți cetățean al acestei țări. În situația în care nu sunteți cetățean al țării respective, trebuie să fi locuit acolo unde depuneți cerere de divorț timp de cel puțin 1 an înainte de a solicita divorțul.

Cererea de divorț mai poate fi depusă și în țara de origine a ambilor soți. Este necesar a se știi că prima instanță judecătorească la care s-a depus cererea de divorț și care îndeplinește aceste condiții, are competența de a se pronunța în privința divorțului.

În situația divorțului la Primăria de domiciliu sau la notar, este obligatorie prezența fiecarui soț la depunerea actelor și la ridicarea certificatului de divorț.

În situația divorțului în instanța, reclamantul trebuie să se prezinte personal la primul termen de judecată, iar pe parcursul procesului părțile pot fi reprezentate de avocați.

Până la finalizarea divorțului instanța, poate lua măsuri temporare cu privire la stabilirea locuinței minorilor, stabilirea dreptului părintelui separat de a păstra legătura cu copii, sau stabilirea obligației părintelui separat de a plăti o pensie de întreținere pentru minori. După rămânerea definitivă a hotărârii de divorț se poate solicita eliberarea unui formular european care poate fi folosit în orice stat membru al Uniunii Europene și care atestă desfacerea căsătoriei în Romania, pentru a se recunoaște o hotărâre de divorț în alt stat membru al Uniunii Europene.

 

Divorțul în Uniunea Europeană

Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp, cunoscut sub numele de Regulamentul Roma III, oferă cetăţenilor soluţii corespunzătoare în materia divorțului.

Uniunea Europeană a avut în vedere menținerea și dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor. Astfel, au fost adoptate măsuri cu implicații transfrontaliere privind cooperarea judiciară în materie civilă, pentru asigurarea unei bune funcționări a pieței interne.

Regulamentul prevede norme pentru soluționarea conflictelor de competență între statele membre și facilitează libera circulație în Uniunea Europeană a hotărârilor judecătorești, a actelor autentice și a acordurilor.Acest Regulament completează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.

Regulamentul ajută la evitarea procedurilor complicate și lungi, dar și permite ca soții să convină în prealabil cu privire la legislaţiei care li s-ar aplica în caz de divorţ sau de separare de drept, atât timp cât legislaţia convenită este cea a statului membru cu care au o legătură mai strânsă, raportat la rata ridicată a divorțurilor.

Atunci când cei doi soți nu reuşesc să ajungă la un acord în această privinţă, judecătorii vor dispune o soluţie pentru a stabili ţara a cărei legislaţie se aplică.

Regulamentul nr. 1259/2010 nu se aplică cu privire la: capacitatea juridică a persoanelor fizice, existenţa, validitatea sau recunoaşterea unei căsătorii, anularea căsătoriei. numele soţilor, efectele patrimoniale ale căsătoriei, răspunderea părintească, obligaţia de întreţinere şi succesiunile. Acesta nu va afecta aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.

Regulamentul este un instrument de punere în aplicare a unei cooperări consolidate între statele membre participante. Cooperarea consolidată permite unui grup de cel puţin nouă state membre să pună în aplicare măsuri într-unul din domeniile prevăzute în tratate, în cadrul competenţelor neexclusive ale Uniunii. Potrivit prevederilor art. 331 din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene, statele membre neparticipante îşi păstrează dreptul de a se alătura cooperării consolidate instituite.

La data de 12 iulie 2010, Consiliul a adoptat Decizia nr. 2010/405/UE de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul legislaţiei aplicabile divorţului şi separării de drept între Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Franţa, Italia, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia, România şi Slovenia. Cele 14 state membre participante au adoptat Regulamentul (UE) nr. 1259/2010, care a intrat în vigoare la data de 21 iunie 2012.

 

Unde se poate solicita divorțul?

Normele în materia divorțului diferă de la o țară la alta în cadrul Uniunii Europene. Există o serie de norme europene care sunt aplicabile în situațiile în care soții locuiesc în țări diferite.

Cei doi soți pot solicita divorțul de comun acord sau individual. Motivele de divorț și procedurile necesare sunt stabilite în legislațiile naționale ale țărilor membre ale Uniunii Europene.

Cererea de divorț poate fi înaintată instanțelor din:

  • țara în care locuiesc soții
  • țara în care soții au locuit împreună ultima dată (dacă unul dintre parteneri mai locuiește acolo)
  • țara în care locuiește unul dintre soți (dacă cererea se înaintează de comun acord)
  • țara de origine a ambilor parteneri.
  • țara în care locuiește pârâtul
  • țara în care locuiește reclamantul:
  1. dacă reclamantul a locuit acolo cel puțin 6 luni înainte de a depune cererea de divorț
  2. dacă reclamantul este cetățean al acelei țări.

Prima instanță judecătorească la care s-a depus cererea și care îndeplinește aceste condiții se poate pronunța în privința divorțului.
Instanța care se pronunță asupra divorțului va lua decizii și în ceea ce privește minorii rezultați din căsătorie, precum încredințarea copiilor și dreptul de vizită.

 

Legislația aplicabilă în cazul divorțului în funcție de domiciliu și cetățenie

Prima intrebare care se pune este, de cele mai multe ori: care este legislația aplicabilă, în situația în care sunt implicate două sau mai multe țări, de exemplu, pentru că atât dumneavoastră, cât și soțul, aveți cetățenii diferite sau pentru că locuiți în altă țară membră a Uniunii Europene, decât cea de origine?

Dacă sunt implicate mai multe țări, legislația aplicabilă în cazul divorțului dumneavoastră nu este neapărat legislația țării în care ați înaintat cererea de divorț.
17 state membre ale Uniunii Europene, au adoptat un set unic de norme pentru a stabili ce lege ar trebui să se aplice în cazul divorțurilor transfrontaliere. Aceste țări sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, România, Slovenia, Spania și Ungaria.

În oricare dintre aceste 17 țări, cei doi soți, de comun acord, pot solicita aplicarea legislației în materie de divorț din:

  • țara în care locuiesc cei doi soți
  • țara în care soții au locuit împreună ultima dată (dacă unul dintre ei mai locuiește acolo)
  • țara a cărei cetățenie este deținută de unul dintre soți
  • țara în care s-a înaintat cererea de divorț.
  • dacă partenerii nu cad de acord, instanțele din aceste 17 țări vor aplica legislația din țara în care soții, iar dacă nu este posibil, țara în care soții au locuit împreună ultima dată, și doar dacă mai locuiau acolo cu un an înainte de a depune cererea de divorț la instanță
  • dacă nu este posibil, țara ai cărei cetățeni sunt
  • dacă nu este posibil, țara în care s-a înaintat cererea de divorț.

 

Recunoașterea în străinătate a divorțurilor

Hotărârile de divorț sau de separare legală pronunțate într-o țară din Uniunea Europeană sunt recunoscute în celelalte state membre, nefiind nevoie de proceduri suplimentare.

Inevitabil, divorţul duce la desfacerea căsătoriei, dar și la încetarea comunităţii de bunuri, iar pentru bunurile dobândite în timpul căsătoriei este necesară efectuarea partajului.