Unele observaţii cu privire la interpretarea art. 55 ind. 1 din legea nr. 254/2013 în practica instanţelor

REZUMAT: Articolul analizează problemele apărute în practica instanţelor ca urmarea a aplicării prevederilor art.55 ind.1 din Legea nr.169/2017, privind zilele compensatorii acordate deţinuţilor, modul de aplicare și interpretare a legii dar şi situaţiile concrete, precum și instanța competentă investită cu soluționarea unor astfel de cereri.

CUVINTE-CHEIE: zile compensatorii, rest de pedeapsă, aplicarea art.55 indice 1

ABSTRACT: The article analyzes the problems in court practice as a result of the application of article 55 ind.1 of the Law no.169 / 2017 on compensatory days granted to the prisoners, the application and interpretation of the law and specific situations and competent court invested with solving such requests.

KEYWORDS: compensatory days,rest of punishment,application of article 55 index 1

După cum se ştie, în sistemul juridic român se aplică legea conform art.124 alin.1 din Constituţia României¹. Drept urmare, majoritatea autorilor români consideră că precedentul judiciar nu constituie un izvor al dreptului românesc². Cu toate acestea, nu putem afirma aceeași teză despre practica judiciară propriu-zisă, adică precedentul judiciar multiplu³. În acest caz, unii autori recunosc că, practica judiciară este un izvor de drept, însă o bună parte a acestora consideră că, acest rol îl au deciziile pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care potrivit Constituţiei Române, asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti⁴.

Se susţine că, practica judecătorească poate deveni izvor de drept, prin soluţiile invocate ca şi precedente juridice din activitatea judecătorească şi care ajută la soluţionarea anumitor cazuri⁵.

În acelaşi timp, constatăm , în mod pozitiv că, există opinii potrivit cărora, jurisprudenţa, adică totalitatea soluţiilor de acelaşi fel pe care le pronunţă instanţele judecătoreşti, are aceeaşi valoare juridică într-o anumită materie ca şi norma de drept, astfel că jurisprudenţa poate să fie socotită ca izvor de drept⁶.

În plus, explicaţia rezidă şi din rolul important pe care îl are Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate tranşa problemele de interpretare apărute în practica instanţelor judecătoreşti şi care poate impune instanţelor inferioare în grad o anumită interpretare pentru a nu mai exista soluţii contrare, prin decizii atunci când instanţa este investită cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în condiţiile prevederilor art.475 Cod procedură penală, sau atunci când instanţa este sesizată cu o cerere de recurs în interesul legii, instanţa supremă fiind sesizată să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit, datorită necesităţii aplicării legii în mod unitar de către toate instanţele judecătoreşti, în condiţiile impuse de prevederile art.471 Cod procedură penală şi următoarele, în materie penală⁷.

În acest context, amintim că art. 55¹  din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal⁸, modificată prin Legea nr.169/2017⁹ a provocat opinii diferite, în sensul aplicării şi interpretării legislaţiei în materia executării pedepselor.

Ca urmare a promulgării legii modificate, Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2773/2017 pentru aprobarea situaţiei centralizate a clădirilor care sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al condiţiilor de detenţie¹⁰, care priveşte situaţia clădirilor din sistemul penitenciar arondat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar Ministerul Afacerilor Interne a emis Ordinul nr.140/2017¹¹, privind situaţia centralizată a clădirilor care sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al condiţiilor de detenţie care se referă la clădirile aflate subordinea I.P.J., I.G.P. sau al arestului central.

Legea impune  recalcularea  zilelor compensatorii, în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare ca măsură compensatorie, indiferent de regimul de executare a pedepsei al deţinutului, pentru toate perioadele de detenţie începând cu data de 24 iulie 2012 la zi, zile pentru care se consideră executate, suplimentar 6 zile din pedeapsa aplicatăpentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă nu sunt consecutive.

Sub acest aspect, observăm, că în practica judiciară aceste prevederi au fost interpretate în mod diferit, în funcţie de situaţiile avute în vedere la stabilirea situaţiei juridice a fiecărui condamnat.

Mai întâi, s-a pus problema dacă zilele compensatorii considerate ca executate pot fi considerate ca zile executate cu acelaşi regim ca şi cele câştigate în urma muncii efectuate în detenţie, sau a instruirii şcolare, motiv pentru care vor fi avute în vedere doar la calcularea fracţiei totale pentru liberare condiţionată, sau dacă aceste zile se scad efectiv din cuantumul total al pedepsei aplicate de către instanţa de judecată, sens în care se modifică fracţia obligatorie şi fracţia totală pentru liberare condiţionată.

S-a opinat necesitatea ca de zilele considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii de detenţie declarate necorespunzătoare, să se ţină cont la calcularea fracţiei de pedeapsă prevăzute conform art. 100 alin. 1 lit. a şi alin. 2 Cod penal în cazul liberării condiţionate, acestea urmând să se scadă din durata pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare similar duratei reţinerii, a arestării preventive sau a arestului la domiciliu, pentru a nu se modifica pedeapsa stabilită prin hotărârea de condamnare, care are autoritate de lucru judecat şi pentru ca fracţia prevăzută de legiuitor pentru liberarea condiţionată să aibă în vedere pedeapsa aplicată efectiv şi pentru ca la stabilirea fracţiei să nu se raporteze la pedeapsa redusă. De acestă idee s-a ţinut cont în situaţia în care se aplică condamnatului o pedeapsă, sau mai multe pedepse concurente, situaţie în care rolul calculării zilelor compensatorii îl are Biroul evidenţă şi organizarea muncii din cadrul fiecărui penitenciar care trebuie să deschidă o fişă de evidenţă pentru fiecare persoană privată de libertate în care vor fi consemnate clădirile în care a fost cazată pe parcursul pedepsei în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr.169/2017 ¹². Este adevărat că, împotriva modului de calcul efectuat, existând posibilitatea formulării unei plângeri la judecătorul de supraveghere din cadrul penitenciarului, iar împotriva soluţiei emise de acesta, contestaţie la instanţa de judecată arondată penitenciarului.

Apoi, în situaţia în care se impunea efectuarea unui calculul pentru o persoană condamnată care a fost liberată condiţionat anterior, iar la pedeapsa prezentă a fost adăugat restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, în contextul în care textul de lege nu distinge care sunt persoanele care beneficiază de dispoziţiile legii, respectiv persoanele care se aflau în stare de deţinere la data intrării în vigoare a normei sau cei care au fost liberaţi condiţionat, au existat mai multe abordări, care în final au dus la dezlegarea prin decizia nr.7/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a acestei chestiuni de drept şi care adevenit obligatorie.

În acest context, s-a considerat, iniţial că, restul rămas de executat din pedeapsa anterioară, se bucură de autoritate de lucru judecat prin pronunţarea hotărârii de condamnare şi că aplicarea zilelor compensatorii pot fi avute în vedere doar la recalcularea pedepsei în executarea căreia se află persoana condamnată.

S-a considerat că o astfel de interpretare ar duce la discriminarea persoanelor liberate condiţionat, condamnate din nou şi cele care vor fi liberate condiţionat şi au interpretat prevederile art. 55¹  în sensul că în situaţia în care o pedeapsă anterioară, şi nu restul rămas neexecutat din ea, devine parte integrantă prin cumul juridic din noua pedeapsă aplicată după liberarea condiţionată pentru concurs sau pluralitate intermediară, atunci se poate ţine seama de zilele executate în trecut în condiţii necorespunzătoare la calcularea fracţiei de pedeapsă necesară pentru o nouă liberare condiţionată ori pentru punerea în libertate a deţinutului anterior executării integrale a pedepsei nou-aplicate.

În cazul în care pe durata termenului de supraveghere persoana săvârşeşte o nouă infracţiune, acest rest se contopeşte sau se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune, fără a se recalcula zilele în care persoana ar fi fost cazată în condiţii necorespunzătoare şi a se reduce restul rămas de executat la momentul liberării condiţionate anterioare, în situaţia persoanei care a fost liberată condiţionat anterior aplicării Legii nr. 169/2017.

În aceste condiţii, problema dezbătută a fost tranşată prin pronunţarea deciziei nr.7 din 26 aprilie 2018, devenită obligatorie după publicarea în Monitorul Oficial, când s-a solicitat instanţei supreme pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiuni enunţate şi prin care s-a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art.55 ind.1 din Legea nr.254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art.104 alin.2 coroborat cu art.43 alin.1 din Codul penal, trebuie recalculată – începând cu data de 24.07.2012 – perioada executată efectiv  din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr.169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare, luându-se în calcul că recalcularea ar avea ca efect micşorarea restului rămas de executat din pedeapsa anterioară cu respectarea principiului aplicării legii penale mai favorabile dar şi al neagravării situaţiei părţii.

  Ducând mai departe analiza noastră critică, ni se pare că o altă problemă apărută în practică a vizat situaţia în care persoana condamnată a solicitat acordarea zilelor compensatorii în cazul în care persoana condamnată este judecată din nou pentru o nouă infracţiune la care se adaugă restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află. Biroul evidenţă şi organizarea muncii din cadrul penitenciarelor, consituit potrivit Legii în cadrul fiecărui penitenciar, tocmai pentru a efectua calculul zilelor castigate, în raport cu perioada executării pedepsei în condiţii necorespunzătoare de detenţie¹³ şi pentru a pune în aplicare prevederile art.55 ind.1, nu a calculat restul de pedeapsă, cu privire la niciun deținut, deşi Legea a stipulat foarte clar că perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012¹⁴, fără a se face vreo distincţie între persoanele care au sau nu acest drept, singura cerinţă fiind cazarea în spaţii necorespunzătoare, aşa cum au fost descrise în Lege.

Îniţial s-a stabilit că este necesară promovarea unei contestaţii la executare în baza art.598 alin.1 lit. d) din Codul de procedură penală¹⁵, sub forma unei contestaţii la executare, adresată instanţei competente, în situaţia în care deţinutul reclamă deducerea în mod greşit a unei perioade executate din pedeapsă ca efect al Legii nr.169/2017, fiind în situaţia micşorării sau stingerii pedepsei, cu privire la toate perioadele de detenţie.

A fost aleasă acestă procedură pentru ca un judecător, în baza unor probe administrate prin solicitarea de informaţii despre deţinut de la toate centrele de detenţie în care a fost cazat, în condiţii de contradictorialitate, să controleze şi să dispună un calcul asupra perioadei deduse efectuat de administraţia locurilor de deţinere în care a fost încarcerată persoana condamnată.

În acest sens, au fost admise contestaţii la executare¹⁶, care stabileau că considerentele avute în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 7/2018 îşi găsesc aplicabilitatea şi în cadrul existenţei unei stări de recidivă, fără a se fi dispus anterior liberarea condiţionată, pentru egalitate de raţiune, considerând că sunt incidente prevederile art.55 ind.1 din Legea nr.254/2013 modificată, în modul în care s-a decis prin Decizia nr.7/2018, mai ales că în ceea ce priveşte restul de pedeapsă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a comunicat că acestă instituţie nu efectuează niciun calcul şi că recalcularea se face doar la solicitarea instanţei de judecată.

Ulterior, instanţa supremă ¹⁷, în cadrul unei contestaţii, a dispus casarea sentinţei pronunţate pe considerentul că o contestaţie la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional, prin care se soluţionează anumite incidente limitative prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotârârilor penale cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării acstora fără a se putea schimba sau modifica hotărârea definitivă de condamnare care se bucură de autoritate de lucru judecat, motiv pentru care se punea problema inadmisibilităţii unei astfel de cereri pe calea contestaţiei la executare.

Ni se pare interesant să reproducem, în loc de concluzie a celor mai sus arătate, părerea exprimată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr.8/11.03.2019 pronunțată în cadrul recursului în interesul legii. Aceasta arată că, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 ind.1 din Legea nr. 254/2013, care a stabilit că competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află, revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, acţiune promovată prin intermediul unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin.1, lit. d) din Codul de procedură penală, care a şi devenit obligatorie.

Iată motivul pentru care, în analiza diverselor probleme discutate în prezenta cercetare pe care art. 55 ind.1 din Legea nr. 254/2013, le ridică, suntem obligaţi faţă de situaţia existentă în ţara noastră în momentul de faţă, să ne limităm la aceste sumare interpretări care prezintă mai mult o importanţă de ordin practic.